Am avut o perioada destul de lunga in care am avut timp sa meditam la noi, la ce ne dorim de la noi, de la cei din jur, de la viata, ce ne dorim sa facem, timp sa ne descoperim pe noi si pe cei de langa noi.
Izolarea ne-a facut sa apreciem mai mult ce avem, pe cei care ne sunt alaturi, sa pretuim viata care nu stim cand se sfarseste si in ce fel, sa ne bucuram de frumusetea naturii si de lucrurile marunte care ne bucura sufletul.
Cu totii am uitat ce inseamna sa te plimbi in parc, sa privesti copacii, florile, cerul, copii care alearga si rad haios, am ajuns sa fim ca niste robotei care facem lucruile mecanic fara timp pentru sentimente. Nu generalizez, insa mare parte din noi asa suntem.
Sper ca aceasta perioada a fost benefica pentru toti.
Ce planuri aveti pentru 2020? Nu aveti un plan? De ce? In aceasta situatie trebuie sa va faceti un plan. Un plan pentru noul an, sa va puneti o dorinta, sau sa ii dati unu sau mai multe scopuri acestui an, pe care sa le realizati.
Cu totii ne dorim prosperitate si sa ne mearga bine, insa putini sunt cei care pun umarul pentru realizarile sale.
Sa incepem prin a face mult bine, pe principiul “bine faci, bine gasesti”, sa ne acordam mai mult timp noua, sa ne cunostem, sa ne gasim in caz ca ne-am pierdut undeva in lume, in rutina, sa ne iubim pe noi insine. Daca nu ne iubim pe noi nu putem oferi iubire celor din jur. Sa radem,sa facem lucruri care ne binedispun si ne fac fericiti. Sa fim mereu recunoscatori pentru tot ce avem, sunt multe personae care isi doresc macar o parte din din ce avem noi., sa fim bucurosi ca existam si suntem sanatosi.
Un an plin de bucurii, liniste sufleteasca si sanatate!
Multe femei se complac in relatii cu barbati insurati. Unele
dintre ele spun ca “barbati buni” nu se mai gasesc, ca acel barbat este
minunat, ca o face sa se simta intr-un anumit fel si lista poate continua.
Un barbat/ o femeie buna, aceasta exprimare nu are o
definite anume. Noi facem ca persoana de langa noi sa fie buna sau mai putin
buna. In ochii nostri partenerul nostru este minunat.
Poate ca multe doamne nu isi pun multe intrebari legate de
relatia lor cu un barbat casatorit.
Ce cauta un barbat insurat de la o alta femeie? Sa fie
dragoste ce simte pentru o amanta? De ce un barbat insurat cauta dragostea
altei femei? Cred ca daca sunteti sincere la aceste intrebari nu mai o sa aveti
asa elan catre acel barbat.
Tin minte ca am intalnit o tanara care se scuza mereu ca isi
asuma acea relatie (vorbesc de o relatie cu un barbat insurat). Normal ca iti asumi
o relatie din moment ce iei parte la ea. Nu cred ca este nevoie ca aceasta
afirmatie sa fie spusa. Tanara in cauza a reusit sa se casatoreasca.
O alta tanara, pe timpul cand era in facultate, era amanta
unui barbat. La fiecare moment important din viata sa, iubitul/prietenul ei nu
putea fi present alaturi de ea deoarece el trebuia sa fie alaturi de sotia sa
si de copil. Tanara era mereu trista ca se afla singura mai mereu, el ii acorda
atentie doar in momentele de “escapada” ce le avea.
Doamnelor nu credeti ca sunteti suficient de bune pentru a fi
cu un barbat singur? Meritati un barbat
care sa fie doar al vostru, care sa isi dedice timpul doar pentru voi, care sa
cladeasca alaturi de voi atc.
Acum va rog sa empatizati cu femeia, sotia acelui barbat.
Cum va simtiti cand stiti ca va asteptati sotul acasa si el intarzie mereu,
uneori vine mirosind a parfum de femeie? Merita sa ne cladim fericirea pe
nefericirea altor personae?
Daca nu vrem sa ne asumam responsabilitatea unei relatii
puteti gasi un barbat singur caruia sa ii spuneti ce va doriti de la relatia respectiva.
In urma cu ceva timp la Sala Palatului
a avut loc un musical renumit, “Mama Mia”. Biletele au fost epuizate cu mult
timp inainte de reprezentatie.
Musicalul
„Mama Mia!“ a fost lansat în 1999 la Londra, în West End, şi apoi în Statele
Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson şi producătoarea
Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de
Benny Anderson şi Bjorn Ulvaeus, foşti membri ai formaţiei ABBA. Titlul
musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia“. Musicalul a
întrecut producţiile originale pe Broadway, de la „The Sound of Music“, „The
King and I“ şi până la „Damn Yankees“, cu 1.500 de reprezentaţii.
A
devenit al optulea cel mai longeviv musical de pe Broadway şi al nouălea cel
mai longeviv show din toate timpurile, cu 5.124 de reprezentaţii. În orice zi
au loc cel puţin şapte show-uri „Mamma Mia!“ în jurul lumii. Datorită
succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008 și
2018, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth şi
Stellan Skarsgård în rolurile principale.
Peste
60 de milioane de oameni de pe tot globul s-au îndrăgostit de această poveste,
o adevărată sărbătoare a muzicii, dansului, prieteniei și dragostei.
M-am numarat printre cele 60 milioare de
oameni care s-au indragostit de acest musical. Stand in primul rand, trairea
momentului a fost extraordinara, ceva minunat, muzica a fost pe masura, reprezentatia artistilor a fost …
greu de explicat in cuvinte. Sunt convinsa ca tot publicul a avut doar cuvinte
de lauda despre acest show.
Pentru
cei care nu au mers niciodata la un musical recomand sa aleaga un musical
celebru, altfel pleaca dezamagiti si nu o sa mai mearga la un al doilea
spectacol de gen. La fel se poate spune si despre teatru. Daca prima piesa
vazuta nu este de calitate persoana in cauza nu o sa mai mearga niciodata
teatru.
Lăsați-vă
și voi cuprinși de magia ABBA și de farmecul acestui show irezistibil!
Tot mai des intalnim persoane frustrate. Interdicţia de face ceva nume, insatisfacţiile şi inhibiţiile au fost
botezate academic frustrări.
De ce suntem frustrati?
Ritmul alert in
care se desfasoara evenimentele din viata noastra, presiunea generata de
competitia din viata profesionala sau multitudinea de sarcini din sfera
familiala sunt cateva elemente care pot favoriza aparitia frustrarii.
Am
putea s-o definim ca fiind acea stare care apare atunci cand nu obtii ceea ce
iti doresti, sau cand tu consideri ca esti impiedicat /a sa-ti atingi scopul.
Ce
se întâmplă cu un adult care este oprit să facă un lucru anume?
Psihologii
spun aşa: se frustrează. În funcţie de dezvoltarea sa emoţională şi cognitivă,
răspunsul poate fi diferit de la subiect la subiect. Ţine de dorinţele noastre
neîmplinite? ,,Nu. Frustarea ţine doar de visele destrămate. Aici avem un conglomerat:
Cine şi ce a auzit despre noi? Cine şi ce a spus despre noi?
Când? Când nu am reuşit! Ceea ce rămâne mereu lipit de noi este IMAGINEA. A
cui? A noastră în lume.
Cum gestionam
frustrarea
Frustrarea
poate fi acompaniata de emotii precum iritare, tristete sau in unele cazuri se
poate ajunge chiar la furie si depresie.
Fii
atent / a la ceea ce simti si considera aceste emotii ca pe niste semnale de
alarma care-ti spun ca e timpul sa faci ceva pentru a schimba lucrurile.
Pentru a
evita aparitia frustrarilor, e important sa-ti dimensionezi asteptarile in mod
realist, sa-ti exersezi asertivitatea si sa elimini cerintele absolutiste.
Inlocuieste-l
pe trebuie’ cu ar fi de preferat’ si renunta la cuvintele precum intotdeauna’
si niciodata’, care pun presiune asupra ta sau a celor din jur.
Cum cresti motivatia?
Esti lumina!
1. Cel
mai usor este sa iti impui sa nu mai lasi gandurile rele care iti spun ca nu
vei reusi sa treci bariera. Acesta este primul pas.
2. Al
doilea pas este sa te relaxezi, sa iti golesti mintea.
3.
Dupa ce ai facut toatea astea, sa te gandesti la tine ca la cel care a reusit
sa depasesca obstacolul.
4. Din
pozitia asta, as vrea sa iti spui cum ai reusit oare? Pentru ca ai reusit…
te-ai vazut reusind. Si…chiar daca nu vizualizezi solutia in totalitate, da-ti
voie sa simti toata puterea pe care ti-o da mintea ta cand vei fi reusit. Vezi
de asemenea si cum arata produsul tau final. Fii bucuros si entuziast ca ai
reusit!
Oamenii frustati sunt usor de
recunoscut, sunt acele personae care sunt vesnic posomorate, nemultumite, care nu zambesc, care sunt retinute cand vine
vorba de a relationa cu cei din jur, viata lor este creonata in alb si negru.
Frustrarea este cea care ne “ucide”
viata, deoarece nu mai suntem prezenti in realitate in viata pe care o traim.
Intalnesc
tot mai des tineri supraponderali. De la copii ce merg la gradinita pana la cei
de facultate numarul celor supraponderali a crescut.
Putini sunt
copii supraponderali care au la baza kilogramelor in plus diverse afectiuni.
Exspresia “gras si frumos” nu este reala. A fi gras nu inseamna a fi sanatos.
Cu cat ne ingrasam creierul nostru se micsoreaza.
Unii
parinti stiu ca atat mancarea fast food cat si dulciurile sunt daunatoare
sanatati, dar continua sa le ofere copiilor.
In concediu am fost la munte, hotelul la care ne-am cazat avea piscina. In fiecare zi vedeam copii care erau inconjurati de sticle de suc si pungi de chipsuri. Doar ai mei copii tineau in mana cate o sticluta de apa plata luata de la un izvor natural si mancau fructe luate din piata. Ei pareau a fi dintr-un film alb – negru comparativ cu ceilalti copii.
La nivel mondial, un copil din cinci este afectat de obezitate, iar peste 40% dintre copiii români sunt supraponderali şi obezi, potrivit specialiştilor Institutului Parhon din Bucureşti, iar această tendinţă este în creştere…
Cu totii
stim ca este mai usor sa previi decat sa tratezi. Daca al dumneavostra copil este in limite
normale cu greutatea si peste un an, doi, trei… el ia proportii
trebuie sa gasim greseala. Sa
pui un copil la dieta stricta este foarte greu atat din punctul de vedere al
dietei cat si psihic.
Cred ca
ar fi bine ca parintii sa tina cont de cateva reguli necesare unui trai
sanatos.
Una dintre reguli este sa
fim atenti la alimentatie. Alimentatia sanatoasa pentru toata familia. Eliminarea
dulciurilor, sucurilor acidulate, mancarea semipreparata cat si cea de la fast
food trebuie eliminate. Pai o sa imi spuneti ca este greu
sa taiem asa de multe de pe lista, insa cu rabdare o sa reusiti. Eliminati alimentele nocive
cu unele sanatoase. Dulcele cu fructe, in loc de zahar folositi stafide.
Acestea sunt foarte dulci si aromate, iar copiilor le adora.
Introduceti sportul in
viata copiilor. Poate ii este greu unui copil de 9,10,11… ani sa faca sport
daca el nu are tangent cu acest subiect decat la scoala si atat. Pentru a nu fi
o povara pentru copil, incercati sa practicati un sport impreuna.
Când copilul
supraponderal are nevoie de un program de pierdere în greutate, este important
să se implice întreaga familie într-o dietă sănătoasă, astfel încât copilul să
nu se simtă marginalizat. Trebuie să-i încurajam
obiceiurile alimentare precum:
consumul zilnic a 5 porţii de legume şi fructe;
respectarea celor 3 mese principale ale zilei și,
eventual, 2 gustări sănătoase;
hidratarea cu apă, smoothie-uri de fructe făcute în
casă şi evitarea băuturilor răcoritoare;
înclocuirea dulciurilor și alimentelor bogate în
grăsimi cu fructe, nuci şi seminţe;
evitarea produselor procesate, mai ales a celor de tip
fast-food;
evitarea consumului de alimente seara, după ora 20;
evitarea recompenselor alimentare.
Discutati cu cei mici si mari efectele acestor
alimente asupra corpului si a mintii. Un copil supraponderal este privit altfel de colegi, el nu poate
face miscare deoarece oboseste, transpira mai mult, stima de sine scade
deoarece isi constentizeaza marimea fizicului sau, se izoleaza … lista poate
continua.
Unii speciliasti spun “copii sunt oglinda parintilor”,
poate fi adevarat sau fals, fiecare dintre noi trebuie sa stie acest raspuns. Un copil nu are nevoie doar de haine si hrana, el are nevoie si de
atentie. Unii copii devin
supraponderali deoarece parintii nu le acorda atentia cuvenita. Parintii nu se
conecteaza cu ai lor copii. . Haideti sa fim alaturi de ai nostril copii si sa
ii iubim cu sufletul nu doar cu mintea.
Multi romani pleaca peste hotare pentru un trai mai bun. In Romania se pare ca devine din ce
in ce mai greu a avea un trai linistit. Cu totii vrem sa traim linistiti si sa
avem cele trebuincioase, casa, masina…
Fiecare
trebuie sa stie ce isi doreste si sa aiba si anumite limite. Daca nu ne impunem
cateva limite pierdem ce este mai important, contactul cu realitate.
Multi
pleaca din tara natala intai pentru a ridica o casa. Isi lasa copii cu parintii
sau alte rude si merg sa castige un ban pentru realizarea acestui vis. Plecarea
este pe o perioada determinata. Dupa ce
casa a fost ridicata, trebuie facut gard, se prelungeste perioada. Apoi trebuie
mobilata casa, gardul trebuie schimbat deoarece pe piata sunt modele mai noi, din nou se prelungeste perioada. Ajungem
sa ne vedem copii pe internet sau in vacante o data pe an. Cumparam toate jucariile,
gadgeturi-le posibile pentru ca ai nostril copii sa fie fericiti.
Putem sa
cumparam fericirea copiilor nostril? Nu.
Am intalnit
persoane care vor sa emigreze. Unii au motive, dar am intalnit si persoane care
au tot confortul in tara si vor sa aiba parte de aventura. Cei care sunt in
situatii de a nu avea ce pune pe masa, cum spune romanul, este bine sa incerce
peste hotare. Cei care au o stabilitate financiara cat de cat, nu merita sa
emigreze. Pentru cine vrea sa aiba parte de aventura sa mearga in safari sau sa
escaladeze muntii.
Cunosc
persoane care peste hotare se descurca bine, adica au un trai normal, lucru
care in tara nu era posibil.
In momentul in care ne mutam in alta tara, in timp ne pierdem prietenii, ne indepartam de familie si cei dragi noua, incercam sa ne traim viata printre straini…
Inainte de
a lua decizia de a ne muta peste hotare trebuie sa facem o analiza a vietii
noastre si sa trecem pe hartie ce avem si ce ne lipseste. Punand pe
hartie vedem mai bine plusurile si minusurile vietii. Viata nu este usoara
pentru nimeni, de noi depinde cum o traim. Frumos, usor, greu, cu dragoste sau pierduti in departari.
Am intalnit
si persoane care au inceput sa castige bine, luna dupa luna si cu trecerea
timpului au inceput sa se dezumanizeze. Totul devine plastic, totul ce ai se
poate cumpara financiar, bucuriile vin tot din partea financiara, familia este
ceva pentru care nu pui prea mare pret.
Eu sunt o persoana comoda si din acest motiv obisnuiesc sa
fac cumparaturi online. Mi se pare pierdere de timp sa umblu din magazin in
magazin sa imi caut o tinuta. Sa
astept la cabinele de probat, la casa sau pana imi gasesc marimea potrivita. Sa
umblu cu sacose dupa mine, sa caut prin mai multe magazine pentru a gasi
piesele vestimentare pentru o tinuta.
Shopping-ul, o actiune care ar trebui sa te
relaxeze si sa fie placuta se poate transforma intr-o actiune stresanta. Cel mai neplacut este sa faci
aceste cumparaturi cand afara este canicula. Dupa cateva ore petrecute prin
oras cautand tinuta perfecta pentru tine, risti sa cumperi produse care nu ti
se potrivesc, asta din cauza oboselii.
Cel mai
comod este sa petreci cateva minute in fata calculatorului si sa iti alegi
tinutele care iti plac.
Recent am comandat cateva tinute de https://www.dames.ro/. Acolo am gasit o gama larga de produse pentru
fiecare ocazie.
Am sa va dau
cateva detalii despre acest brand:
Dames este brandul vestimentar de damă produs la Iași pentru care anul 2019 surprinde o evoluție firească. Sunt pe piață de 7 ani și au fost până acum cunoscuți fie ca un brand de masă, fie pentru produsele din hypermaketuri precum Cora sau Carrefour. Pe o piață extrem de competitivă, nișa identificată după cercetări atente le permite să păstrăze o sinceritate a brandului punand accent pe respect. Respect pentru muncă și respect pentru angajați, care alături de pasiunea pe care o pun în creațiile lor conduce la respect față de clienți. Astfel a apărut Dames Premium Collection, o adevărată experiență de shopping pe care va invit sa o descoperiti .
Dames iti confera incredere, feminitate si eleganta punandu-te in valoare prin tinute clasice care intodeauna evidentiaza calitatile unei femei, indiferent de varsta.
Toate produsele sunt fabricate in Romania din materiale de calitate, tesaturi si culori rezistente, accesibile si disponibile pentru toate marimile, astfel incat sa te puna cat mai bine in valoare.
Toata lumea vorbeste tot mai mult de economisirea energiei. Cand ma gandesc la economisirea energiei ma gandesc la salvarea planetei si a buzunarului meu. Imbin utilul cu placutul. Chiar daca sunt o persoana comoda si imi place sa am tot confortul necesar, asta nu ma impiedica sa economisesc energie.Mereu ma informez cum pot salva energie.
Eu
incerc mereu sa fac acest lucru in
diferite moduri si imi invat baietii sa faca si ei la fel. Am sa
detaliez cateva metode de salvare a energiei cele mai des folosite de mine.
Cand spal vasele folosesc apa doar atunci cand le clatesc, in felul acesta salvez pana la 20 de litri de apa
Nu am masina de spalat vasele, dar scurt timp o sa achizitionez una, am sa o folosesc la sfarsitul zilei cand este plina la capacitate maxima (am invatat de la prieteni acest “truc”)
Dupa terminarea programul de spalat vasele, trebuie oprita de la buton pentru a nu consuma energie electrica
Cand gatesc mereu folosesc capac pentru a fierbe mai repede alimentele
Pentru ca am plita cu inductie opresc ochiurile inainte cu 5-10 minute de a se termina mancarea
Pe timp de zi nu folosesc iluminatul artificial
Cand ramane un pahar cu putina sau mai multa apa peste noapte, de dimineata il torn la flori
Cand ma spal pe dinti apa curge doar cand ma clatesc
Daca stati la curte salvati apa de ploaie pentru a uda gradina sau florile. Bunica mea spala rufele cu apa de ploaie dup ace o lasa putin la soare sa se incalzeasca.
Prizele mele stau inchise atunci cand am ceva conectat la prize si nu il folosesc.
Astazi
vreau sa scriu despre cei care fac diverse felicitari pe retelele de socializare.
Mi se pare ciudati parintii care ii ureaz acopilului “La multi ani!” pe o retea de socializare, indiferent de varsta pe care o are. Sanatos este ca un parinte sa il/o sun/e si sa o faca telefonic daca nu are posibilitatea sa se intalneasca in ziua respectiva. Daca copilul are varsta de 2,3…ani, daca nu are cont de socializare, totusi parintele insista sa ii scrie pe pagina sa. De aici deduc ca aceste persoane nu o fac pentru copil ci pentru a primi felicitari cu privire la copil. Un fel de lauda…sau poate nu…lipsa de aprecire de alte persoane la adresa copilului?
Ce copil frumos ai, sa iti traiasca…. si tot curg felicitarile. Nimeni nu spune “ce copil intelligent”. Inteligenta nu se citeste dintr-o poza.
Cand faci o
urare altui parinte cu privire la copilul sau este altceva decat atunci cand ii
urezi propriului copil ceva de ziua lui
in mediul virtual.
La fel se intampla si cu cei care au parasit aceasta viata. Toata lumea ii “pomeneste” pe retelele de socializare si le aprinde lumanari online. Serios???? Unde suntem??? In ce credem??? Unii dintre noi pretind ca sunt crestini. Oare asa face un crestin? Pai in scurt timp bisericile se vor desfiinta si ne vom ruga online, aici aprindem lumanari, aici dam pomelnice…. Daca imi amintesc de predica unui renumit parinte, spunea ca in viitor biserica o sa devina ceva gen fast food. Trecem cu masina prin parcare si in loc sa comandam de mancare, lasam la geam un pomelnic insotit de o lumanare.
In
articolul precedent vorbeam de puterea exemplului in retatia parinte copil.
Acum revin la aceasta idee.
Cum se intampla ca si doamnele preotese ii comemoreaza pe cei decedati in retelele de socializare? Parintele spune “Dumnezeu sa il ierte” in biserica si doamna preoteasa inroseste site-ul de socializare cu parere de rau la decesul bunicutei, bunicului, moasei….sau mai stiu eu cine.
Va rog sa
ma iertati pentru acest articol asa de direct, nu am nimic personal cu nimeni,
doar ca sunt unele lucruri din viata noastra care se cam bat cap in cap. Stiu…
nimeni nu este perfect, nici eu nu sunt, nici tu cel ce citesti, nici doamna
preoteasa care comemoreza adormitii in retelele de socilizare. Dupa proverbul
“Nu exista padure fara stricaciuni”.
Perfectiunea
exista doar in file de poveste, chiar si acolo se scot in evidenta detalii
imperfecte, insa sunt bine slefuite.
Nu critic pe nimeni, eu vad si constat ca toti ceilalti.
Doamne ajuta!
Nu este o rugaciune ci este un mod de a spune
”pe curand” pe care il foloseste un parinte sau un crestin in exprimare. Locul rugaciunii nu este aici
pe blog.